Am o prietena minunata...Pe langa faptul ca e mereu alaturi de mine, demonstrandu-mi valorile unei adevarate prietenii, este si foarte talentata. A fost indeajuns ca urechile ei sa auda o intamplare "speciala" si mintea ei a zburat pe dealurile lirismului. Astfel a rezultat urmatoare poveste romantica, care este inspirata din realitate si nu din filme...
Miros de tei..
Era tarziu in noapte, o noapte calda, senina de vara.
Se plimba cu singuratatea de mana, in sunetul vioi al inimii sale.Nu ii era teama. O nelinstea totusi ceva.Pasea incet, desculta, pe aleea inca calda si se desfata cu mireasma teilor proaspeti infloriti. Dar gandul ei era departe..visase de atatea ori la El..si totul se intamplase atat de repede.
Suferea. Simtea ca destinul si'a batut joc de ea. Nu putuse niciodata sa iubeasca. Asa era ea: putea sa aiba pe orcine, dar nimeni nu a reusit sa obtina totul, sa o faca sa viseze, sa doreasca, sa lupte.
Si la fiecare pas isi amintea ochii mari, de un albastru pur, curat ca lacrima, ce acum cateva ore stateau in fata ei, mirati, dar nu indrazneau sa ii vorbeasca.
Obosi. Nu fizic, ci sufleteste.
Se aseza pe o banca in bataia lunii si parul ei de culoarea spicului de grau, in onduleuri mari, amintea acum de caldura soarelui. Semana cu o poveste, ca acele pe care le citea cu atata patima cand era mica.Dar incetase de mult sa creada in ele..si totusi parca credea din nou..se simtea o alta.
-Nu ti'e teama?
Dar vorbele nu o speriara.
-Nu, raspunse ea cu un calm desavarist.
Ar fi luat'o la fuga, ar fi tipat, ar fi tresarit.Dar nu acum.Era atat de sigura pe ea.
-Speram sa te revad.Vezi..eu vorbesc mult de obicei si nu am o problema sa imi fac prieteni.Dar tu domnita..
Se aseza langa ea.Acum ii putea vedea din nou ochii si simtea cum inima ii bate si mai tare.Tremura.
-Eu ce?si zambi..
Dar cuvintele erau de prisos, o stiau amandoi..
Si statusera asa, cine stie cat timp, uitandu-se unul la altul, cu ochii mari, pierdututi in visare, fara sa-si vorbeasca, fara sa inteleaga ce se intampla cu ei. Si timpul parca statea in loc.Doar vantul adia usor aducand mereu valuri proaspete de miros de flori de tei.
Se ridicase brusc.Stia ca isi face rau singura..ea urma sa plece peste cateva zile, iar daca povestea ar continua..va fi a lui pentru todeauna.
-Ma lasi deja?ii sopti el strangand-o tare la pieptul lui.
-Au inflorit teii..imi sunt atat de dragi..dar in curand nu ii voi mai avea.Motiv sa nu ii mai iubesc? Deloc.Am sa traiesc cu dorinta, un an intreg, ca am sa ma imbat iar cu mirosul lor..ma intelegi acum?
O intelegea atat de bine..dar nu vroia sa accepte. O indeparta usor de la pieptul lui si o privi in ochii mari si intrebatori.
Ea ii simti respiratia calda si mana aspra, de barbat mangaindu'i obrazul imbujorat.O trecura fiori. Era acel sentiment de incepere a toamnei, cand te trezesti dimineata si simti vantul pe obrazul tau.Nu mai e adierea calda de vara tarzie.Dar te simti in siguranta, stii ca vei avea din nou caldura dupa-amiezilor petrecute langa soba, cu carti bune si miresme de ceai.Si nu e teama. E melancolie poate.
Si se lasase sarutata.Pusesera toata dragostea lor in acel sarut.Dar apoi se indeparta usor si o lua la fuga, asa desculta, inapoi.
Si el intelesese. Ofta adanc, parca pentru a putea pastra mirosul ei pentru totdeauna..si o asemana cu iala..il invinsese.L-a ademenit, a dansat cu el si apoi a plecat.Prea tarziu..e al ei pentru totdeauna.
Si o numise simplu..Fata cu miros de tei..
By Alexandra si Punct.
