Luni nici iarba nu creste.

Incep prin a spune cat de mult pot sa urasc zilele de luni.

Luni e ziua in care trezitul de dimineata mi se pare mai groaznic decat in restul zilelor; e ziua in care mi se pare ca orele se deruleaza cu incetinitorul; e ziua in care nu am chef de nimic; e ziua cand sunt ascultata si nu m-am pregatit(profesorii ar trebui sa inteleaga ca in weekend nimeni nu invata); e oficial cea mai trista zi din saptamana.

Si parca acum, in ultimul an de liceu, zilele de luni incep sa se redimensioneze, sa ma loveasca mai rau decat pana acum. Pe langa lipsa mea clasica de chef pentru a invata, ziua de luni are menirea de a condimenta din plin lenea mea, astfel la finele zilei imi plang de mila pentru ca realizez ca n-am invatat nimic si ca in aprox 5-6 luni ma asteapta un examen frumusel(a nu se comenta cu privire la integritatea examenului de bacalaureat).

Anyway, trebuie sa ma mobilizez, asa nu se mai poate. Trebuie sa incetez sa mai dau vina pe ziua saptamanii si sa fac ceva cu scoala asta. Am multe de aprofundat, de invatat, de exersat, dar chef? Chef-zero.

Mi-as dori sa am posibilitatea sa calatoresc in viitor, sa ma teleportez in luna iulie a anului curent, sa am bac-ul luat, sa fiu inscrisa la facultate, sa profit din plin de vara, fara nicio grija...DAR, se pare ca nu se poate, raman doar cu visul.

Asta e, voi reusi eu ca gasesc o cale de supravietuire; as avea nevoie de un ajutor divin maine la mate. Serios! Nu stiu cum o sa reusesc sa scap neascultata, de fapt, nu voi reusi. Sper doar sa aiba mila, am nevoie de o nota bunicica, dar cum pot cere asta, cand abia daca mi-am recapitulat formulele. Recunosc, sunt o cauza pierduta, buna doar sa-mi plang de mila.

Cer doar sa mi se tina pumnii, desi inteleg ca e in zadar. :))

Aveam nevoie sa imi impartasesc grijile momentului, acum ma simt mai bine, cu toate ca n-ar trebui.

Pe curand!