Ok, acest post nu vreau sa mai fie despre mine. Sau…poate doar putin. Sau mai bine nu. Sau totusi…
Incep prin a recunoaste cu sinceritate faptul ca sunt rea. Ce vreau sa spun prin “rea”? Ei bine, sunt adesea neprietenoasa, ostila si clevetitoare. De ce? As fi tentata sa spun “pentru ca asa sunt fetele”, dar stiu prea bine ca toate aceasta carcoteala, rautate e parte din caracterul meu, neavand nimic de a face cu faptul ca e o regula generala a fetelor. Pana nu demult asa credeam, dar am descoperit ca se poate sa fi altfel. Recent am stat la povesti cu o cunostinta de a mea, o fata foarte frumoasa si de treaba. Printre altele, la un anumit punct al discutiei, mi-a marturisit ca inca de mica ea s-a obisnuit sa nu ia in deradere nicicand o persoana cu defecte fizice evidente, altfel spus nu judeca pe nimeni dupa aparete.
Am stat si am cugetat indelung asupra intregii discutii cu prietena mea. Ceea ce mi-a marturisit ea nu era nimic nou pentru mine, dar gandul ca exista persoane atat de calde, intelegatoare, bune m-a facut sa realizez cat sunt de rea si de carcotasa.
Mi-am dat seama ca am intrat intr-un cerc vicios; nu dau sansa persoanelor din jurul meu sa ma cunoasca si cu atat mai putin nu doresc sa ii cunosc; si mai mult decat atat ii judec fara echivoc. In permanenta eu am ceva de comentat(“uite cum e imbracata aia”, “vai, dar s-a uitat in oglinda”, “mediocritatea e putin deasupra ei/lui” si lista poate continua-specific ca replicile acestea sunt blande, caci in momentul in care comentez imaginatia si cuvintele ce-mi ies pe gura sunt pline de venin). Mi-e rusine. Sincer.
Asa ca, de la o vreme(de aprox. 2 saptamani) ma chinui sa ma schimb, iar cum in situatii de genu’ aceasta nu te poti schimba peste noapte, e o adevarata incercare pentru mine. Dar nu se poate altfel, trebuie sa ma schimb!
Poate multora dintre voi nu vi se pare ceva atat de grav, dar daca stati putin sa va ganditi cat de mult gresim atunci cand ii judecam pe cei din jur, judecata care nici nu ar trebui sa existe. Sunt atat de multe lucururi frumoase pe care le putem face si cu toate astea ne ratacim spiritul prin astfel de acte degradante din punct de vedere moral.
Conform principiului:” Primul pas spre vindecare e recunoasterea.” , eu recunosc ca sunt una dintre cele mai clevetitoare persoane pe care le cunosc, si imi pare rau. Nu vreau sa-mi pun cenusa in cap, dar scriu aici pentru ca scriind ma eliberez de tensiunii si pentru ca peste vreme, as vrea sa recitesc aceste randuri si sa-mi aduc aminte cat de imatura am fost la un anumit punct din viata mea. Vorba cantecului “Vrem sa fim maturi, s-o ardem la 4 ace/
Cam atat. Si cand te gandesti ca am pornit de la ideea ca acest post nu va fi despre mine, dar nu ma mira, asta e un alt defect de al meu-egocentrismul. Dar despre asta in alt post despre…mine. J
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu